Sunt mici, dragalasi si neastamparati insa, spre dezamagirea parintilor, se maresc de la o zi la alta si tocmai din acest motiv toti parintii isi doresc cele mai inedite fotografii cu bebelusii lor, fotografii pe care sa le priveasca impreuna dupa ani si ani si sa isi aminteasca de copilarie cu nostalgie si cu mult drag.
Fotografierea bebelusilor este foarte apreciata de catre majoritatea fotografilor si sa nu credeti ca datorita simplitatii sale. Din contra, foarte multi fotografi considera fotografierea bebelusilor o adevarata provocare. Este adevarat ca cel mai usor este sa iti fotografiezi propriul copil, regula care se aplica in cazul tuturor fotografilor care devin parinti si nu isi scapa nicio clipa copilul din raza aparatului de fotografiat. Insa, o provocare si mai mare este atunci cand fotograful are ca subiect copilul unor prieteni sau al unor rude, sau pur si simplu a fost contactat pentru a realiza o sedinta foto al carui subiect este un bebelus.
De ce spunem ca fotografierea bebelusilor poate deveni o aventura pentru fotografi? Ei bine, de cele mai multe ori, cei mici devin stresati si agitati daca ceva sau cineva ii preseaza. De aceea, daca fotograful nu este parintele celui mic, este de preferat ca sedinta foto sa fie impartita in mai multe etape care se pot intinde chiar si pe mai multe zile. Bebelusii nu vor sta niciodata intr-un singur loc, asa cum un subiect adult poate face in timpul unei sedinte foto, ci din contra ei se vor misca pe tot parcursul sedintei. Din acest motiv putem spune ca de aceasta data fotograful depinde de pozitia bebelusului, pentru ca cel din urma nu ii va putea urma sfaturile.Este foarte important ca fotograful care alege sa fotografieze bebelusi sa fie inzestrat cu foarte multa rabdare, sa fie calm si sa ii iubeasca pe cei mici. Fotograful trebuie sa fie destins si relaxat si sa incerce sa ii faca pe cei mici sa se simta in largul lor, sa zambeasca si sa nu se simta stresati.
Fotografii inedite cu bebelusi
Ca in cazul oricarui tip de fotografie, si fotografierea bebelusilor necesita maiestrie din partea fotografilor, maiestrie si iscusinta care pot fi insusite doar prin foarte mult exercitiu. In randurile care urmeaza va vom prezenta cateva sfaturi pentru ca sedintele foto in care punctul de atractie este reprezentat de bebelusi sa fie o adevarata reusita, iar fotografiile sa fie deosebite si sa imortalizeze puritatea, naivitatea, gingasia si exuberanta celor mici.
1. In primul rand, in momentul in care se doreste realizarea unei sedinte foto pentru un bebelus, fie nou-nascut, fie cu o varsta de cateva luni, fotograful trebuie sa isi fixeze un plan pe care sa il urmeze pe parcursul sedintei, fara a considera ca improvizatia va da prea multe roade. Este de preferat ca parintii sa discute cu fotograful toate detaliile referitoare la programul micutului pentru ca munca lui sa fie usurata.
2. Sedinta foto cu bebelusi trebuie sa fie distractiva atat pentru fotograf, cat si pentru cel mic. Cum am spus si anterior, fotograful trebuie sa fie foarte calm si rabdator si trebuie sa surprinda atent toate detaliile caracteristice copilului. Trebuie retinut ca fotograful depinde de bebelus si nu invers, deoarece un copil mic nu poate fi fortat sa pozeze intr-o anumita situatie, asadar trebuie surprins intr-un mod cat se poate de natural.
3. Bebelusii sunt sensibili si fragili, se pot speria usor, insa se simt foarte bine daca parintii se afla langa ei. Este de preferat ca parintii sa stea tot timpul langa micutul lor pe tot parcursul sedintei foto si sa il incurajeze. Fotograful poate profita de prezenta parintilor si ii poate introduce si pe acestia in niste cadre deosebite alaturi de bebelusul lor.
4. Decorul joaca uneori un rol important, mai ales atunci cand se doreste realizarea unor fotografii cand micutul doarme sau se joaca cu jucariile preferate. Este de preferat ca temperatura din camera in care sedinta foto va avea loc sa fie acceptabila pentru micut. Cel mic trebuie sa se simta comod si sa nu fie influentat de factorii externi. Se poate opta pentru o lenjerie de pat alba, neagra sau colorata, dar chiar si pentru o blanita moale pe care cel mic poate fi asezat. Sedinta foto poate fi realizata fie acasa, fie in studio. Este de preferat sa se evite sedintele foto in aer liber daca bebelusul este prea mic pentru ca acesta este mult mai sensibil si mai vulnerabil la o varsta atat de frageda.
5. Vestimentatia conteaza si ea foarte mult. Este bine ca parintii sa fie anuntati din timp sa pregateasca mai multe hainute pentru cel mic, deoarece le poate murdari foarte usor.
6. Pentru fotografierea bebelusilor nu este nevoie de un echipament deosebit. Este bine ca fotograful sa aiba toate elementele pregatite, indiferent daca realizeaza sedinta foto in intimitatea caminului sau intr-un studio. Fotograful trebuie sa fie pregatit in orice moment pentru ca cei mici sunt intr-adevar imprevizibili.
7. Cum am spus si in randurile anterioare, fotograful trebuie sa aiba in vedere pozitia bebelusului, de aceea trebuie sa il fotografieze din unghiuri care mai de care mai ciudate. Fotograful trebuie sa faca orice pentru a imortaliza acele momente unice care aduc in prim plan comportamentul micutului.
8. Fotograful trebuie sa se coboare la nivelul micutului pentru fotografii reusite. Aparatul de fotografiat trebuie sa se afle la nivelul ochilor celui mic pentru a imortaliza privirea curioasa si zambetul inocent pe care doar cei mici il au.
9. Portretul bebelusilor este o adevarata provocare pentru fotografi. Atentia celor mici trebuie atrasa intr-un fel si aici pot interveni parintii. Mai mult decat atat, portretul dublu poate fi o optiune deosebita. In acest fel se pot surprinde sentimentele si emotiile pe care parintii le au atunci cand isi strang pruncul in brate.
10. Detaliile joaca si ele un rol foarte important. Chiar si pauzele in care cel mic doarme pot fi folosite util in cadrul sedintei foto. Manutele copilului, degetele sale minuscule, jucariile care il inconjoara, expresia chipului sunt elemente care pot fi atent surprinse. Fotografia macro poate fi ideala pentru surprinderea micilor detalii. Mai mult decat atat, pentru a arata cat de mic este bebelusul, fotograful poate aseza langa copil un ursulet de plus, o floare sau orice alt obiect care poate fi folosit ca element de stil. Este o idee interesanta si foarte amuzanta.
11. Cel mai important aspect al fotografiilor cu bebelusi il reprezinta surprinderea sentimenteleor si a starilor de spirit. Bebelusii sunt, dupa cum am spus si anterior, foarte imprevizibili. Daca in acest moment ei zambesc cu gura pana la urechi, asta nu inseamna ca in secunda imediat urmatoare ei nu vor incepe sa planga. Orice expresie de pe chipul copilului, un zambet, tristetea, momentul in care casca sau stranuta sau momentele in care cel mic este surprins intr-un mod placut pot deveni adevarate elemente de stil in acest tip de fotografie. Totul depinde de creativitatea fotografului si de reactiile micutului.
12. Pentru fotografierea bebelusilor lumina naturala este cea mai potrivita. Chiar daca sedinta foto are loc intr-o incapere sau in studio, este de preferat ca fereastra sa permita luminii sa patrunda in incapere pentru ca acest tip de lumina este mult mai cald si mai potrivit acestui gen de fotografie. Folosirea unui blit ar putea fi stresanta pentru bebelus, de aceea este bine sa se evite utilizarea blitului pentru fotografierea bebelusilor.
Asadar, fotografierea bebelusilor nu este chiar atat de simpla insa este foarte interesanta, distractiva si surprinde momente unice si cu adevarat naturale.