In medicina traditionala chinezeasca, gogoasa de ristic este un medicament ideal cu efect hemostatic, analgezic, antidiareic si antiinfectios.
In zilele noastre, odata cu evolutia stiintei si a tehnicii moderne, au fost descoperite si alte insusiri ale acestei gogosi, fapt pentru care si-a largit sfera de utilizare.
Rachetele cosmice nu se pot dispensa de taninul si de pirogalolul care se extrage din gogoasa de ristic si care servesc drept catalizatori si stabilizatori ai combustibilului. Vasele care navigheaza pe mare au nevoie de acelasi tanin ca substanta anticoroziva. Folosit pentru a separa si a sedimenta unele metale rare foarte active, cum sunt uraniul, toriul, niobiul, neodimul etc, taninul este in farmacologie materia prima din care se prepara un medicament nou, capabil sa mareasca de zece sau chiar de cateva zeci de ori efectul sulfamidelor antibiotice si care este considerat un produs cu mari perspective.
De asemenea, taninul se mai intrebuinteaza la tabacirea pieilor colorate de calitate superioara, ca fixativ in colorarea fibrelor sintetice, ca revelator la developarea pelicolelor de film color, ca substanta termosensibila in fotografierea cu infrarosii si ca desulfurant in industria petrochimica. Taninul, mai constituie un reactiv pentru numerosi microelementi, iar acidul galic extras din aceste gogosi, este un intermediar in sintetizarea organica a unor medicamente si coloranti. In fine, substantele extrase din gogoasa de ristic sunt deja valorificate in mod curent in industriile petroliera, metalurgica, constructoare de masini, chimica, usoara, alimentara, in fabricarea colorantilor, a materialelor fotosensibile, a materialelor plastice, precum si in cercetarea stiintifica cu caracter militar si in alte multe domenii.
Gogosile de ristic cresc pe arbori de lac, cum ar fi Rhus chinensis, copacii de lac Potanin, Punjab etc, insa ele nu sunt fructele acestor copaci, ci sunt produse de o specie de insecte parazite, numita Melaphis chinensis, care traieste pe aceste plante.
Forma gogosilor, variaza de la caz la caz, fiind determinata de insectele care le fac, de specia copacilor, precum si de portiunea din arbore pe care se dezvolta.
In China se cunosc zece feluri de asemenea gogosi, cea cu colturi de pe Rhus chinensis este cea mai raspandita si cea mai folosita.
In fiecare an, din primavara pana in toamna, Melaphis chinensis se inmulteste de cinci ori, iar incepand cu a treia generatie viermisorii incep sa faca gogosi pe frunzele arborelui, pentru a-si asigura urmasii. In lunile septembrie si octombrie, gogosile se coc si crapa, iar viermisorii din a sasea generatie ies din ,,casele” lor si se muta pe o specie de ciuperca parazitara, unde urmeaza sa-si faca un fel de adapost in forma de minge, in care isi vor petrece iarna.
China este principala tara producatoare de gogosi Melaphis din lume.
De asemenea, s-au efectuat experimente menite sa obtina acest produs pe cale artificiala, si in cele din urma acestea s-au incheiat cu succes. Obtinerea ciupercilor parazitare se realizeaza printr-un procedeu de fabricatie in serie. Astfel , exista fabrica chimica din Zunyi, din provincia Guizhou, care extrage din gogosi de ristic tanin, acid galic si pirogalol, precum si alte multe produse chimice. La fel, exista si grupuri experimentale in Guilin, regiunea autonoma Gaungxizhuang, care au plantat si ingrijit padurea de Rhus chinensis.
Sunt cunoscute si gogosile de ristic de culoare bruna, din arbori (stejari), care apar datorita unor specii de viespii numita ,,Cynips”. Aceasta depune ouale pe frunzele plantelor si in scoarta arborilor si chiar pe florile lor. Oul depus, va face ca intregul tesut al frunzei sa se transforme, (va fi o substanta de origine vegetala dar modificata fata de cea initiala), planta creste in jurul oului, il acopera in totalitate, si se formeaza asa numita gogoasa bruna. Acest ou se dezvolta doar daca are in jurul lui respectiva substanta protectoare vegetala. Sunt regiuni unde arborii sunt acoperiti in intregime cu gogosi de ristic datorita numarului foarte mare de viespii. Unele formatiuni nu seamana cu niste gogosi, ci cu niste nuci care stau agatate, acestea sunt cu fire incalcite intre ele, cunoscute drept gogosi ,,paroase”. Fiind excrescentele de pe scoarta sau frunzele unor stejari, ele se mai numesc gogosi de stejari.
Pe baza acestor gogosi, erau realizate si cernelurile de culoare neagra, foarte vechi, numite cerneluri ferogalice.
Dionisie de Furna, iconograf ortodox din Grecia, in indreptarul sau asupra picturii – tempera – ulei – fresca, numit ,,Erminia picturii bizantine”, explica procesul obtinerii cernelei negre pentru scris, care consta in pisarea gogosilor de ristic, ramurelelor de mar paduret (macerate), calaican, toate fiind fierte, filtrate si adaugate la guma arabica. Este cunoscut si termenul de gogoasa de cerneala.La noi in tara, pentru prima data in Transilvania s-a lucrat cu vopsea naturala de culoare maro si neagra din gogoase de ristic, iar rosu spre violet era obtinuta din Kosenill.
Si irachienii au folosit din cele mai vechi timpuri, pentru obtinerea colorantilor naturali, aceste renumite gogosi, alaturi de coaja de nuca, coaja de rodie, roiba, tulpini de esparak, frunze de vita, rechie.
